Fondarea arhivei
Depozitare arhiva
Distrugere documente
Efecte personale

Terminologie arhivistică


ARHÍVĂ, arhive, s. f. 1. Totalitatea actelor sau documentelor unei instituţii, unui oraş etc. care se referă la activitatea lor trecută. 2. Birou, cameră, instituţie etc. unde se păstrează asemenea acte. - Din fr. archives.

ARHÍVĂ s. (turcism înv.) caid. (~ unei instituţii.)

ARHÍVĂ ~e f. 1) Totalitate a actelor sau a documentelor unei instituţii, a unui oraş etc. care se referă la activitatea lor trecută. 2) Instituţiile (încăpere, cameră) unde se păstrează asemenea acte. [G.-D. arhivei] /<fr. archives, germ. Archiv

ARHÍVĂ s.f. Depozit de acte sau de documente privitoare la o ţară, la un oraş, la o instituţie etc.; totalitatea acestor acte şi documente; loc, serviciu unde se găsesc aceste acte. [Var. archivă s.f. / cf. germ. Archiv, rus. arhiv < lat. archivum].

ARHÍVĂ s. f. 1. totalitatea actelor şi documentelor privitoare la o ţară, la un oraş, la o instituţie etc. 2. local, serviciu, depozit unde se păstrează aceste documente. (< fr. archives, germ. Archiv, lat. archivum)

ARHÍVĂ, arhive, s. f. Totalitatea actelor sau documentelor unei instituţii, unui oraş etc., care se referă la activitatea lor trecută; birou, cameră unde se păstrează asemenea acte. ◊ Arhivele statului = instituţie care se ocupă cu păstrarea şi studiul ştiinţific al documentelor importante privitoare la trecutul ţării. – Fr. archives (lat. lit. archivum).

arhívă (arhíve), s. f.1. Totalitatea actelor sau documentelor unei instituţii care se referă la activitatea ei trecută. – 2. Birou, cameră, instituţie unde se păstrează asemenea acte. Var. (înv.) arhiv. Fr. archive (sec. XVIII). – Der. arhivar, s. m.; arhivist, s. m., arhivistică, s. f.

arhívă s. f., g.-d. art. arhívei; pl. arhíve

*arhívă f., pl. e (fr. archives, f. pl., lat. archivum şi archium, d. vgr. arheîon. Cp. cu mozaic). Colecţiune de acte şi documente relative la istoria unui popor, a unui oraş, a unui aşezămînt public sau privat. Locu unde se conservă.

ARHIVÁ vb. tr. A clasa documentele în arhive după criterii prestabilite. (< fr. archiver)

arhivá vb., ind. prez. 1 arhivéz, 3 sg. şi pl. arhiveáză

ARHIVÁR, arhivari s. m. Funcţionar însărcinat cu păstrarea actelor sau documentelor unei arhive, cu clasarea documentelor şi actelor dintr-o arhivă; condicar. – Arhivă + suf. -ar.

ARHIVÁR s. (înv.) arhivist, condicar. (~ la o instituţie.)

ARHIVÁR ~i m. Funcţionar însărcinat cu păstrarea fondurilor unei arhive. /arhivă + suf. ~ar

ARHIVÁR s.m. Funcţionar care are în păstrare actele unei arhive. [< arhivă + -ar].

ARHIVÁR s. m. funcţionar care are în păstrare actele unei arhive. (< germ. Archivar)

ARHIVÁR, arhivari s. m. Funcţionar însărcinat cu păstrarea actelor unei arhive. – Din arhivă + suf. -ar.

arhivár s. m., pl. arhivári

*arhivár m. (d. arhivă). Funcţionar care ţine arhiva.

ARHIVÍST, -Ă, arhivişti, -ste, s. m. şi f. Specialist în arhivistică. – Din fr. archiviste.

ARHIVÍST s. v. arhivar.

ARHIVÍST ~stă (~şti, ~ste) m. şi f. Specialist în arhivistică. /<fr. archiviste

ARHIVÍST, -Ă s.m. şi f. Specialist care se ocupă cu studiul arhivelor. [Cf. fr. archiviste, it. archivista].

ARHIVÍST, -Ă s. m. f. specialist în arhivistică. (< fr. archiviste)

ARHIVÍST, -Ă, arhivişti, -ste, s. m. şi f. Specialist în arhivistică. – După fr. archiviste.

arhivíst s. m., pl. arhivíşti

arhivístă s. f., pl. arhivíste

INCUNÁBUL, incunabule, s. n. Exemplar dintr-o carte tipărită în primii ani ai introducerii tiparului (înainte de anul 1500); p. ext. carte foarte veche (şi preţioasă). – Din fr. incunable, lat. incunabulum.

INCUNÁBUL ~e n. 1) Exemplar dintr-o carte tipărită în primii ani ai introducerii tiparului (până în anul 1500). 2) Carte veche şi de valoare. /<fr. incunable, lat. incunabulum

INCUNÁBUL s.n. Tipăritură care datează de la începuturile artei tipografice (înainte de anul 1500); (p. ext.) exemplar care face parte dintre cele mai vechi tipărituri (româneşti). [< lat. incunabulum – leagăn, cf. engl. incunabulum, fr. incunable].

INCUNÁBUL s. n. tipăritură de la începuturile artei tipografice (înainte de anul 1500); (p. ext.) exemplar din cele mai vechi tipărituri. (< fr. incunable, lat. incunabulum)

incunábul s. n., pl. incunábule

incunábul n., pl. e (lat. in-cunábula [n. pl.] leagăn şi [fig.] început. Cp. cu cartea latină a lui Beughem intitulată Incunabula typographiae, Amsterdam, 1688). Carte care datează de la începutu tipografiii (1455-1500).

Sursa: dexonline.ro